Am discutat despre aceste subiecte cu prof. Univ. Andrea de Petris, director științific la Center for European Studies Italia, cercetător în Drept constituțional, Universitatea Giustino Fortunato - Benevento, fost cercetător în drept public comparat, la Universitatea LUISS - G. Carli, Facultate de drept, profesor de introducere în Dreptul italian la Heinrich Heine Universität din Düsseldorf și membru in conducerea asociației ADIT, care reunește foşti bursieri ai guvernului german.
Mulți în Italia se întreabă: cum a reuşit Germania să gestioneze criza coronavirusului din punct de vedere sanitari, politic, juridic?
Să începem cu un fapt clar: situația în care s-a regăsit la început Germania (şi în care se găseşte chiar şi acum) este diferită. Pornind de la numărul de paturi de terapie intensivă, care era deja mult mai mare în Germania la începutul epidemiei și a crescut ulterior. Au existat apoi și alte aspecte: Germania este singura țară din Uniunea Europeană care are o lege specifică care prevede o situație precum cea a unei epidemii, cadrul legal care lipsește din Italia sau din alte țări.
În Italia nu există un instrument de reglementare care să facă referire la o stare de urgență sanitară, avem articolul 78 care vorbește despre o intervenție în caz de război sau 77 cu posibilitatea de utilizare a decretelor de lege.
Și apoi mai sunt și alți factori structurali. În Germania, de exemplu, o bună parte a populației în vârstă, care în Italia a fost printre cele mai afectate, locuiește în unități de îngrijire privată, nu în familie, unde acest grup este mai vulnerabil și expus la răspândirea infecției.
Inițial, Germania părea să dorească adoptarea unei linii mai ușoare de intervenții. În schimb au decis să intervină mai puternic în landurile cu o rată a infecţiei mai mare, iar diferenţa s-a văzut.
S-a spus că Germania ar avea parametri diferiți pentru a identifica unele categorii sau situaţii cum ar fi decesele sau numărul de infecţii. E adevărat?
Nu este foarte clar, de fapt. Există versiuni contradictorii. Am încercat, de asemenea, să întreb personalul medical german direct, iar informațiile au fost diferite și în funcție de momentul în care au fost solicitate. Nu este ușor de dat un răspuns clar. Astăzi, evaluarea cazurilor este mai specifică și mai amplă. Și apoi, un alt lucru pe care Germania a început să-l facă înaintea noastră și mai pe larg a fost numărul de teste; Italia a accelerat apoi la teste, dar este un fenomen recent. La început, chiar dacă în Italia criza a început mai devreme, nu au fost demarate imediat numeroase operaţiuni de testare, ceea ce a făcut dificilă obţinerea uni imagini generale a bolii.
În ultimele săptămâni, Germania a fost invinovăţită de către unii politicieni şi parte din opinia publică din peninsulă, în mod deschis că a "blocat" ajutoarele cerute de Italia în timpul summiturilor europene. Sunt acuzaţii fondate?
Trebuie să clarificăm despre ce ajutor este vorba. Dacă vorbim despre programe europene, asupra cărora Germania s-ar fi opus cu un fel de veto, (deci contra unor împrumuturi necondiţionate către Italia), cu siguranță, nu a fost singura țară care a avut această poziţie. Există și alte state care consideră că programul de ajutor economic pentru statele membre UE trebuie să fie supus condiționărilor. Pe lângă Germania, există țări precum Olanda, Austria, Finlanda.
Dar, mi se pare că din ultimele săptămâni Germania a adoptat o poziție mult mai deschisă în ceea ce privește ajutoarele, poate pentru că s-a realizat că este nevoie de sprijin nu numai în timpul pandemiei, ci și după aceea, în refacerea economică a unor ţări precum Italia, Spania etc. Dacă ar exista această percepție, se datorează faptului că provenea și din anumite cercuri politice, deci nu aș face din ea o poziție unică referitoare la toată Germania.
Putem spune că există acum convingerea că suntem în aceeași barcă? Îmi amintesc că au fost și manifestații la Berlin iniţiate de unii parlamentarii germani, în sprijinul Italiei. .
Da, au existat declarații de poziție ale politicienilor SD, ai Verzilor, au existat iniţiative editoriale, luări de poziţie ale unor jurnaliștilor, care au subliniat tocmai acest lucru: necesitatea de a vedea criza ca un fenomen general care afectează toate țările.
Ca element suplimentar pentru a înțelege pozițiile oarecum rigide ale unor oficiali guvernamentali, trebuie spus că o poziţie mai rigidă cu privire la ajutoare depinde şi de factorul electoral. În septembrie anul viitor se va vota pentru reînnoirea parlamentului, astfel încât tema poate să devină o problemă sensibilă pentru cei care adoptă o linie mai prudentă.
Aşa cum spuneam, acum tendinţa generală nu e una de rigiditate. Consiliul European a încredințat Comisiei sarcina de a decide cum să organizeze modalitățile de ajutor economic: este un indiciu că chiar și la Berlin s-a convenit că Europa ar trebui să decidă și să gestionează direct dezbaterea.
Această deschidere către sprijin nu pare să fie percepută de opinia publică italiană. Pe social media există un curent împotriva Germaniei şi în același timp circulă „meme-uri” cu China sau Rusia ajutând Italia. Colegul german Udo Gϋmpel a povestit modul în care regiunea Lombardiei a mulțumit public Chinei și Rusiei, „uitând” ajutorul care a venit din partea Germania, inclusiv transferul unor pacienţi din Lombardia, pentru a fi trataţi în Germania. Există o diferență între opinia publică și realitate?
Opinia publică italiană îşi ia informații din diverse surse. Evident, există surse mai credibile și mai puțin credibile. Una dintre probleme este că în Italia, sursele mai puţin credibile și, din păcate, multe din social media, devin singurul mijloc de informare pentru mulți. Aceasta este o problemă pe care nu o avem doar pe tema coronavirusului sau a relațiilor cu Germania, dar, mai mult sau mai puțin, pe orice subiect.Nu este un mister faptul că în Italia există politicieni care cred că ieșirea Italiei din euro sau chiar din la Uniunea Europeană este cea mai bună strategie pentru a răspunde nu numai la criza coronavirusului, ci la situația socială economic în general.
Evident, Germania este, prin urmare, identificată ca un instrument de interferență al UE care împiedică alegerile care ar trebui să fie făcute din punct de vedere economic, structural și așa mai departe.
Atacând Germania găsesc un mod de a limita legitimitatea Uniunii Europene și de a convinge opinia publică că, fără moneda unică, revenirea la lira sau ieşirea din UE, crizele pot fi mai bine gestionate, cum ar fi de exemplu, criza migranţilor.
Faptul de a nu menționa Germania, prin anumite cercuri sau surse de așa-numite „informații”, nu face decât a întări această narativă. Scopul este de a transmite mesajul că alte țări ajută, iar Germania sau UE ar trebui să rămână în poziția percepută drept „negativă”. Iată de ce există această "omisiune".
Zilele trecute au existat ştiri diferite despre Germania și numărul infecțiilor. Pe de o parte, am avut surse autoritare care au spus că numărul de infecții a crescut în urma relaxării măsurilor, apoi a existat o verificare a datelor care afirma contrariul, unde este adevărul?
Vorbim de duminică / luni cu agenții de presă care anunțau această creștere. Vorbind cu surse directe, de asemenea, din Germania, am aflat că a existat o creștere a cazurilor de infecție, a crescut celebrul indice R0, care de fapt în Germania nu mai este folosită exclusiv. Acum există un indice "RT", care ar trebui să fie mai precis în ceea ce privește măsura epidemiei.
Acest R0 a ajuns la 0,7 apoi a ajuns la 1 și apoi a coborât după o zi la 0,9. Deducția că ar fi un efect al relaxării măsurilor este greşită, nu poţi vedea acest efect decât după mai multe zile. E mai degrabă efectul legat de o mai mare circulaţie a persoanelor de Paşti, când în Germania au fost zile însorite.
Germania a adoptat oricum măsuri mai blânde.
Știrea de ieri este însă că guvernul german intenționează să amâne cu o săptămână deschiderea unor noi activităţi, a anumitor măsuri, ca urmare a acestei creșteri a cazurilor.
Așadar, știrile despre infecții nu au fost foarte bine relatate de către presa din Italia.
La nivel european, se pare că toate ţările sunt pe cont propriu și că toată lumea se uită spre Italia, pentru a înțelege că revenirea la normalitate funcționează sau nu. Este adevărat că alte guverne au cerut premierului schiţa de decret lege cu privire la etapa a doua, așa cum a spus Conte în timpul ultimei sale intervenții la TV?
Sincer nu am niciun feedback în acest sens, nu ştiu ce să spun. Am luat act și cred că guvernul are sursele sale pentru a afirma acest lucru. Există o atenție nu numai către Italia; toate țările caută să înțeleagă dacă există strategii utile pentru țara lor.
Cu toate acestea, se ține seama de faptul că fiecare stat are o structură socială, economică și de sănătate diferită. Prin urmare, este de neconceput să ne imaginăm că poate fi copiat un plan fără a ține cont de diferențele existene. În caz contrar, există riscuri mari.
Dvs sunteţi un constituţionalist. Astăzi există un echilibru precar între dreptul la sănătate și libertatea de mișcare, de exprimare. Există o diferență între cele două țări? Sunt germanii „mai disciplinați”, iar pe de altă parte, printr-o relaxare a măsurilor, italienii ar profita pentru a ieşi din case, fără a respecta toate restricţiile?
Este important să subliniem că avem de-a face cu numere diferite: numărul de infecții, persoanele decedate, persoanele internate în terapie intensivă, cu situații foarte variate din punct de vedere geografic.
Poate că acest lucru justifică unele măsuri mai stricte într-o țară decât în alta. Germania, cum am spus, este poate singura țară din UE care are o lege specifică în caz de epidemii, care într-un fel reprezintă un cadru în care instituțiile pot acţiona.
În al doilea rând, există dorința de colaborare între guvernul federal și landuri, există, de asemenea, competențe precise de reglementare încredințate landului. În Germania nu a existat acel conflict între regiuni și guvernul central ca în Italia, un conflict care, de altfel, mi se pare în creștere.
Problema de reglementare a provocat o dezbatere mare: dacă soluţiile găsite pentru a gestiona situaţia sunt conforme cu Constituția. Există diverse opinii. Mi se pare că pot spune că prima fază de urgență, la sfârșitul lunii ianuarie, când am avut o situație din ce în ce mai dificilă, obiectivă, de gestionare a crizei, a existat un consens asupra modului în care guvernul a intervenit prin decretele premierului. Acum însă, din ce în ce mai des, se critică guvernarea prin DPCM.
Deci în faza inițială a situației de urgență, când nimeni în lume nu era pregătit pentru acest tip de situație, o intervenție rapidă a fost acceptată. Camerele au reușit să convertească primul DPCM, dar apoi a fost dificil, şi din punct de vedere logistic, de e întruni Parlamentul conform procedurilor standard.
Acum, în faza a doua, cu situația de urgență depăşită, este de dorit să revenim treptat la utilizarea decretelor ulterior convertite în lege de către Camere, pentru a readuce totul la o situație de echilibru.
În ceea ce privește echilibrul dintre libertatea de mișcare și dreptul la sănătate, art. 16 se referă la limitarea libertății de mișcare din motive de urgență și situația pandemică se încadrează pe deplin în definiţie, de aceea nu există nicio încălcare a normelor constituționale în acest sens.
Revin însă la a sublinia că folosirea decretelor emanate de premier (DPCM) ar trebui remediată, pentru a evita instalarea unei tensiuni de reglementare.
Dacă ați putea alege, unde aţi petrece carantina: în Germania sau Italia?
În Germania nu avem o situație egală peste tot, fiecare land e diferit: de exemplu în Bavaria există restricții puternice, școlile sunt închise etc.
Aspectul central este că aș fi mai interesat să înțeleg modul în care guvernele se gândesc la ce intervenţii să apeleze pentru a ajunge la o normalitate treptată, ceea ce oricum nu va fi realizat rapid. Asa ca ma intereseaza programarea, planificarea liniilor de intervenţie, de aici pe termen lung.
Trebuie menționat că Germania s-a gândit la o trecere treptată de la faza 1 la faza a doua, bazată pe evoluția epidemiei, de asemenea, cu posibilitatea de a reveni asupra deciziilor.
Măsurile de redeschidere treptată, diferențiate la nivel teritorial, ar trebui evaluate, pentru a nu începe totul, în același mod, pe întreg teritoriul național. În același timp, este nevoie de un centru naţional de control. Dar dacă toate regiunile se gândesc să decidă pe cont propriu, probabil că nu vom ieși din această situație atât de ușor.
Deci este nevoie de recunoașterea rolului central al executivului. Guvernul a fost plasat acolo pentru a gestiona țara, apoi va fi supus judecății electoratului în funcție de activitatea sa. Guvernul își asumă astfel responsabilitatea pentru deciziile luate.
Diferența evidentă este că în Germania nimeni nu pune guvernul, nici cel central, nici al landurilor, sub atac politic. Este clar că în acest moment este primordial să se dispună măsurile necesare, iar pentru a sancționa deciziile greșite, vor exista momente și modalități potrivite. În cele din urmă, dacă există măsuri neconstituţionale, avem toate instrumentele necesare pentru a verifica neconstituționalitatea și a acționa pentru a restabili echilibrul instituțional.
Interviu realizat de Miruna Cajvaneanu, Roma 30.04.2020
Nessun commento:
Posta un commento