Pe 2 iulie 2023 va avea loc în Italia, la Pavona - lângă Roma, proiecția filmului PHOENIX - Povestea, un documentar despre trupa rock Phoenix, una din cele mai îndrăgite formații românești, la aniversarea a șase decade de activitate.
Vor fi prezenți Nicu Covaci, fondatorul trupei, Cristian Radu Nema, realizatorul filmului, alți membri sau foști membri ai trupei, reprezentanți din echipa de realizare a filmului. Proiecția filmului va avea loc în aer liber la Villa Fornarola (Via del Mare 188, Pavona) în intervalul 17:00- 21:00, iar intrarea este gratuită.
Evenimentul se desfășoară sub patronajele: Ambasadei României în Italia, Accademia di Romania, Primăriei localității Albano Laziale și Primăriei localității Castel Gandolfo. Proiecția de la Roma, unica în Peninsulă, va închide un prim turneu european, care a avut etapele precedente pe 14 iunie la Paris, Franța – Palatul Béhague, Ambasada României la Paris, pe 16 iunie la Londra, Sala Cornelius și pe pe 19 iunie la Madrid, la Ambasada României în Regatul Spaniei.
RoZoom Press este partener media al evenimentului de excepție.
„Până acum, cele trei capitale europene - Paris, Londra și Madrid - în care au avut loc proiecțiile speciale din cadrul Turneului Internațional, au găzduit niște evenimente cu totul aparte! Dincolo de proiecția unui film, în prezența unei echipe, a fost, de fiecare dată, un eveniment ce se poate alătura întâlnirilor ce au influențat parcursul cultural al istoriei noastre. Fiecare etapă a avut o încărcătură simbolică foarte mare, reprezentând mult mai mult decât un simplu eveniment cinematografic. Urmează proiecția de la Roma, al patrulea din acest șir de orașe importante. Anvergura pe care a primit-o apariția acestei pelicule este definită de modul în care românii au îmbrățișat-o, în toate capitalele lumii”, a declarat regizorul Cristian Radu Nema.
Despre Turneul internațional “Phoenix - Povestea”
In luna octombrie 2022, trupa Phoenix s-a reunit pentru premiera de gală a filmului ce a avut loc la Sala Palatului din București. Evenimentul s-a desfășurat in prezența a peste 2000 de oameni și s-a bucurat de participarea extraordinară a membrilor fondatori ai Phoenix, Nicu Covaci și Mony Bordeianu, invitați fiind Mircea Baniciu, Costin Petrescu, Ovidiu Lipan Țăndărică, Mani Neumann, Valeriu Sepi împreună cu alți membri ai formulei consacrate, dar și membrii formulei actuale: Cristi Gram, Costin Adam, Flavius Hosu, Vlady Săteanu și Lavinia Săteanu.
Regizat de cineastul Cristian Radu Nema și de Mimis Ravanis, filmul spune povestea trupei, așa cum a fost trăită de numeroase generații de fani și transpune cinematografic, la aniversarea a 6 decade de activitate, spiritul și mesajul fenomenului cultural Phoenix. Documentarul conține imagini de arhivă unice, niciodată prezentate public sau încorporate în alte materiale video.
Ca urmare a succesului premierei de gală, ce a avut loc la Sala Palatului în data de 16 octombrie 2022 și care a reunit întreaga familie Phoenix, turneul filmului „PHOENIX – Povestea” capătă o anvergură internațională. Turneul internațional al filmului a avut debut de excepție din 14 martie în Republica Moldova, Chișinău, într-un eveniment organizat impecabil, și continuă în luna iunie prin proiecții de gală în cele mai importante capitale ale Europei. Astfel, vor avea loc proiecții speciale în capitala Franței, la Paris, în 14 iunie la Palatul Béhague– în cadrul Ambasadei României la Paris, în capitala Angliei și Regatului Unit, la Londra, în 16 iunie la Sala Cornelius și în capitala Spaniei, la Madrid, în 19 iunie, la Ambasada României în Regatul Spaniei.
În lunile decembrie 2022 - mai 2023, filmul a fost prezentat în cadrul unui Turneu Național unor proiecții speciale în peste 20 de orașe ale țării, în prezența membrilor emblematici ai trupei și a echipei filmului: Alba Iulia, Cluj, București, Timișoara, Brașov, Iași, Constanța, Galați, Târgu Mureș, Bistrița, Zalău, Oradea, Arad, Sibiu, Târgu Jiu, Craiova, Pitești, Râmnicu Vâlcea și Vaslui și s-a desfășurat în prezența fondatorului Nicolae Covaci și, în anumite orașe, a unor membri marcanți precum Ovidiu Lipan Țăndărică, Valeriu Sepi și actualul solist Costin Adam.
Miile de oameni prezenți în cadrul Turneului Național au confirmat iubirea pe care publicul român o poartă acestui fenomen.
Astfel echipa filmului a hotărât sa realizeze proiecții speciale, în prezența liderului trupei, în cele mai importante capitale și orașe din Europa.
Trailer:
Nessun commento:
Posta un commento