giovedì 8 aprile 2021

INVITATIE / RoZoom Press sărbătorește un an de activitate cu o emisiune LIVE Interactivă

 


COMUNICAT DE PRESA

ROZOOM PRESS, PLATFORMA JURNALIȘTILOR ROMÂNI DIN DIASPORA, SĂRBĂTOREȘTE UN AN DE LA ÎNFIINȚARE CU O EMISIUNE LIVE INTERACTIVĂ  


Platforma independentă RoZoom Press, formată din jurnaliști români din diaspora, împlinește, pe 8 aprilie 2021, un an de zile. Vom sărbători aniversarea cu o emisiune LIVE! Online, începând cu ora 20:30, pe pagina Facebook RoZoom Press. Va fi o emisiune interactivă, la care îi invităm să participe cu o intervenție video în teleconferință pe cei care ne urmăresc, români și nu numai, din toată diaspora. 


RoZoom Press s-a născut pe 8 aprilie 2020, în plină pandemie. Fondatorii sunt 6 jurnaliști români: Ciprian Apetrei - Franța, Miruna Căjvăneanu - Italia, Cornelia Crîșmaru - Italia, Alina Harja - Marea Britanie, Anca Mihai - Italia și Gelu Vlașin - Spania. 


La lansare, am demarat formatul inovativ interactiv “Dezbateri de carantină”, cu transmisie LIVE pe Facebook, miercuri de la ora 20:00 ora Romțniei. Am avut  astfel 17 emisiuni în primul sezon, iar din septembrie 2021 am început sezonul 2 al dezbaterilor, sub o nouă denumire, “Dezbateri europene”, din care am avut până acum 10 emisiuni. 


În paralel, am inaugurat alte emisiuni, fiecare cu un format aparte: Interviurile RoZoom Press, Vocile Diasporei, emisiunea culinară “Sănătos și gustos”, “Maraton Electoral”, emisiuni informative pe teme juridice, de informații consulare și numeroase Ediții Speciale.


Într-un an de la înființare am avut peste 100 de invitați din România, Italia, Spania, Franța, Marea Britanie, Statele Unite, Republica Moldova, Canada, Belgia, Israel, Suedia, Islanda, Japonia. 


Printre categoriile invitate: miniștri, secretari de stat, parlamentari și europarlamentari, scriitori, cercetători, profesori, manageri de top din diaspora, sindicaliști, avocați, jurnaliști, medici, studenți, candidați la alegerile parlamentare din România sau locale din Italia. 


Iată doar câțiva din cei peste 100 de Invitați: Ana Blandiana, Nicu Alfantis, Violeta Alexandru - pe atunci ministrul Muncii, Ovidiu Burdusa - ca secretar de Stat la Departamentul Românilor de Pretutindeni, europarlamentarii Clotilde Armand, Rares Bogdan, Eugen Tomac  și mulți alții. Printre invitații străini s-au numărat jurnaliști, cercetători, parlamentari din Italia, Marea Britanie, Statele Unite.


Presa din România a vorbit despre RoZoom Press și inițiativele noastre: TVR, TVR International, Radio Romania International, Mediafax, Adevarul, Libertatea. 


Pentru a intra cu noi in emisiune


Zoom ora 20:30 Ora Romaniei


https://us02web.zoom.us/j/86126983861?pwd=Q0ZrMFRtdFA2ak9PcGxHS3ZXSmxUZz09


ID riunione: 861 2698 3861

Passcode: 904997


“La un an de la înființare, mulțumim invitaților noștri, care au răspuns “prezent” cu entuziasm de fiecare dată!  Suntem o echipă de oameni care ne-am pus împreuna cunoștințele, curiozitatea si experiența, pentru a încerca sa oferim o perspectiva mai largă asupra a tot ceea ce înseamnă “diaspora”, in legătura strânsă cu “acasă” - țara din care am plecat și care ne-a plasmat sufletește.  Am pornit pe un drum care ne-a adus aici, unde suntem acum. E timpul să facem un bilanț, dar sa ne uitam și mai departe, să găsim noi idei, să facem proiecte. RoZoom Press e si despre VOI, cei care ne urmăriti din toate colțurile lumii. 


De aceea, am pregătit o ediție aniversară specială: diseara, de la 20:30 ora României, ne vom întâlni să povestim cum a fost și să vă ascultăm și pe VOI: vom face PUBLIC linkul de participare in emisiunea aniversară și vă invităm să interveniți in dialog”- Miruna Cajvaneanu, fondator RoZoom Press, Italia.


“Acum un an avea loc un dialog informal între șase jurnalisti români din patru țări europene. Era începutul pandemiei, am vorbit despre maniera fiecărei țări de a trata criza sanitară, dar și un schimb de experiență privind sursele si maniera de informare a fiecăruia.

Discuția a arătat ca este utilă o astfel de informare comparativă, rapidă, clară și de încredere.

Așa s-a născut RoZoom Press. De atunci am avut dezbateri cu miniștri, parlamentari, europarlamentari, candidati la alegeri, artisti, profesori, scriitori, jurnaliști si mulți altii. Dezbaterile în direct de miercuri au devenit un reper de calitate în publicistica din Diaspora. La mulți ani, RoZoom Press” - Ciprian Apetrei, fondator RoZoom Press, Franta.




Nessun commento:

Posta un commento