Rozoom Press a împlinit șase ani de activitate! Sărbătorim cu o lansare specială: printr-un nou podcast, "Români de succes DIALOGURI LIVE" vom traversa virtual Oceanul!
În aprilie 2026, Rozoom Press marchează șase ani de prezență neîntreruptă în spațiul public. O perioadă în care am evoluat împreună, devenind o comunitate mai conștientă de sine, mai unită și, mai presus de toate, mai profund conectată la realitățile care ne definesc ca români care trăiesc dincolo de granițele țării. Am pornit la drum în primăvara incertă a anului 2020, din dorința de a scurta distanțele prin dialog, iar astăzi platforma noastră a devenit un punct de reper pentru mii de oameni care caută nu doar informație, ci și un sentiment de apartenență.
Marcăm intrarea în acest al șaselea an de viață cu un proiect de suflet, menit să pună în lumină o realitate excepțională pe care, deși am admirat-o de la distanță, nu am avut încă ocazia de a o explora în profunzimea pe care o merită. Este momentul ca, într-un context global mai actual ca niciodată, să acordăm vizibilitatea cuvenită diasporei românești de peste ocean, din Statele Unite ale Americii și Canada.
Vorbim despre un val de emigrare care a înfruntat, poate, unele dintre cele mai mari obstacole, dar care a reușit să transforme dificultățile în repere de succes, devenind un motiv de legitimă mândrie pentru noi toți. Astfel prinde viață proiectul „Români de Succes – Dialoguri LIVE”: o serie de interviuri concepute ca un spațiu de întâlnire între excelență și comunitate. O inițiativă care nu ar fi fost posibilă fără colaborarea cu cea mai influentă și dinamică rețea de români din America de Nord: Romanian United Foundation (RUF).
RUF - Romanian United Foundation, organizație non-profit cu sediul în Chicago, reprezintă astăzi o veritabilă punte între succesul individual și impactul colectiv. Misiunea lor de a uni diaspora globală pentru a susține proiecte transformatoare în educație, sănătate și implicare civică rezonează perfect cu valorile Rozoom Press.
Prin acest parteneriat, ne propunem să aducem în fața dumneavoastră profesioniști, antreprenori, artiști și lideri civici care au reușit să își impună viziunea într-un mediu extrem de competitiv, păstrând în același timp o legătură vie cu rădăcinile lor. Obiectivul nostru este dublu: pe de o parte, dorim să oferim modele de inspirație noilor generații și, pe de altă parte, să creăm o arhivă video valoroasă a succesului românesc contemporan.
Dialogurile noastre nu vor fi doar simple interviuri, ci incursiuni în parcursul uman și profesional al unor oameni care modelează viitorul. În ceea ce privește invitații noștri, preferăm să lăsăm, pentru moment, o discretă cortină de suspans.
Putem însă să vă confirmăm că agenda cuprinde nume a căror activitate a generat ecouri în cele mai importante contexte. Sunt oameni a căror voce contează și ale căror povești au puterea de a schimba perspective.
Vă invităm să ne fiți alături în această nouă călătorie spre vest, unde vom descoperi împreună că distanța nu este un obstacol, ci un spațiu de expansiune a talentului românesc.
Mulțumim Diana Gini, cea care a avut ideea proiectului, echipei RUF Mihai Lehene, Robert Gombos și Irina Dinca, ce ne-au însoțit în ultima fază de realizare.
Cu aleasă prețuire și bucuria unui nou început, ne vedem la prima emisiune LIVE! STAY TUNED! Miruna Cajvaneanu Ciprian Apetrei, gazdele podcastului „Români de Succes”

Nessun commento:
Posta un commento