martedì 13 luglio 2021

Un nou discurs al președintelui Macron


 Un nou discurs al lui Emmanuel Macron, al optulea de la inceputul crizei sanitare. Ca de obicei, bine scris şi interpretat, dar cu un conţinut parţial surprinzător.

Preşedintele aflat la final de mandat şi-a asumat riscuri mari. Rămâne de văzut dacă a vorbit în această calitate sau în cea de candidat la alegerile din primăvară.

Prima parte, deja clasică, a fost de mulţumire către populaţie. Cuvântul des utilizat, împreună. Împreună am fost în prima linie, am obţinut rezultate foarte bune, am depus eforturi considerabile. Am reuşit un an şcolar de excepţie, avem creştere economică şi suntem campioni europeni la digitalizare, printre altele. Un entuziasm care nu se regăseşte în societate, dar poate că are dreptate.

Situaţia sanitară este însă din nou în curs de deteriorare, din cauza noii tulpini a virusului, mult mai contagioasă. Singura soluţie, vaccinarea masivă, ca barieră în calea transmiterii. Pentru cei care lucrează în domeniul sanitar şi al îngrijirii persoanelor, vaccinarea va fi obligatorie. Pentru ceilalţi, va fi din ce în ce în mai greu de evitat. Din civism, trebuie ca restricţiile să îi vizeze mai degrabă pe cei nevaccinaţi, decât întreaga populaţie. Prin urmare, paşaportul sanitar devine, etapizat, o condiţie pentru a putea participa la activităţi sociale. Costul testelor PCR nu va mai fi rambursat de securitatea socială. Vor fi extinse centrele de vaccinare, vor fi campanii de vaccinare în şcoli la toamna, iar pentru persoanele fragile va fi disponibilă a treia doză de vaccin.

O vara a vaccinării generalizate, iată noul slogan mobilizator.

Aceste măsuri au fost deja anunţate, deşi ele vor trebui validate de Parlament, instituţie care şi-a pierdut mult din prestanţa în timpul pandemiei. Preşedintele a vorbit ca şi cum parlamentarii îi vor ascultă ordinele. Rămâne de văzut dacă acest lucru nu îl va face şi mai puţin popular. Paternalismul se potriveşte cu modelul republicii prezidenţiale, dar până acum nu a fost niciodată atât de mult pus în evidenţă. 

Preşedintele a anunţat şi măsuri de viitor. Să ne recâştigăm independenţa economică. Dar cum am pierdut-o? Despre asta nu suntem gata să vorbim. A dat două exemple, am readus în Franţa producţia de paracetamol şi vom construi o fabrică uriaşă de baterii pentru maşinile electrice. Măşti continuăm însă să aducem tot din China. 

Vom fi în prima linie şi în câştigarea independenţei economice a Europei, Franţa va folosi pentru asta preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, care îi revine de la 1 ianuarie. Iată promisiunea unui preşedinte care se anunţă astfel un luptător global, exact în perioada viitoarei sale campanii electorale. 

Urmează o reforma a şomajului, mai degrabă formare şi recalificare decât bani pentru a sta acasă. Trebuie să încurajăm şi să revalorizăm munca. Un deziderat vechi, foarte seducător: trebuie să se trăiască mult mai bine din activitatea lucrativă decât stând acasă. Un subiect sensibilă, care va produce sigur conflicte sociale. 

Urmează şi reluarea unei teme pe care pandemia a îngheţat-o şi care părea uitată. Va fi continuată reforma pensiilor, a celor 42 de sisteme diferite pe care Franţa le are astăzi. Se vor întoarce sigur mitingurile de protest, este subiectul cel mai riscant despre care a vorbit astăzi Emmanuel Macron. 

Există din nou posibilitatea revenirii la restricţii, deja acest lucru se va întâmpla de mâine în Martinica şi în Réunion.

Ciprian Apetrei 


Nessun commento:

Posta un commento